Istoric si Legende
Valea Urdii, Pasul Giuvala
Valea Urdii are o istorie care se reflectă în peisajul său montan și în tradițiile locale. În trecut, zona a fost caracterizată de pășuni alpine și de ferme pastorale. Pe hărțile istorice, se pot identifica două stâne, una la poalele Dealului Sasului și alta lângă Vârful Neagu. De asemenea, pe hartă turistică din 1933, se află stâna Padinele Dealului, în apropiere de cătunul Valea Urdii. Acestea sunt indicii ale unei vieți agropastorale active în zonă, marcate de prezența stânelor și a cătunelor.
Piatra Craiului
Demult, în vremuri de vitejie și trădare, un tânăr voievod, numit de localnici Craiul Munților, s-a retras printre stâncile abrupte ale acestor locuri, fugind de dușmani. Rănit, dar dârz, a fost adăpostit de sătenii din Dâmbovicioara, care i-au oferit sprijin și speranță.
Se spune că, uneori, vântul poartă glasul Craiului, iar călătorii care ajung aici cu inima deschisă pot simți curajul și libertatea care i-au dat numele.
Cheile Dambovicioarei
Legenda spune că în timpul unui atac otoman, o mică ceată de ostași munteni s-a retras în chei, hotărâtă să țină piept dușmanului cu orice preț. În fruntea lor era un căpitan curajos, Dumitru din Dâmbovicioara, care cunoștea fiecare colț al stâncilor. Cu oameni puțini, dar iscusiți, au blocat trecătoarea și au folosit stâncile înalte ca pe o fortăreață naturală. Când otomanii au încercat să pătrundă, s-au pomenit loviți din văi adânci și din creste ascunse. Pietre, săgeți și săgeți de foc au căzut asupra lor, iar mulți au fost nevoiți să se retragă.
Pestera Dambovicioarei
Se spune că Andrei Dâmboviceanu, un haiduc vestit în toată zona Branului și Muscelului, și-a făcut din peșteră sălaș și loc de refugiu. El și ceata lui îi jefuiau pe boierii lacomi și pe dregătorii care storceau poporul de biruri, apoi se retrăgeau nevăzuți în adâncurile stâncii. Nimeni nu-i putea prinde, căci cunoșteau peștera ca pe palma lor – fiecare cotlon, fiecare ieșire secretă.
Relatari in romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
În romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, satul Dâmbovicioara apare ca un punct de reper semnificativ în contextul mobilizării armatei române în timpul Primului Război Mondial. Acesta este menționat în cadrul ordinelor militare și al mișcărilor trupelor, reflectând realitatea istorică a acelei perioade. De exemplu, într-un fragment din roman, se descrie un ordin militar care include Dâmbovicioara ca destinație pentru un batalion: „La ora 6 batalionul III se pune în coloană de marș cu direcția satul Dâmbovicioara, spre regiment.”
Această mențiune subliniază importanța strategică a localității în contextul mobilizării și al pregătirilor militare din acea perioadă.
De asemenea, în alt fragment, se menționează Dâmbovicioara în legătură cu un itinerar militar:
„Ia un om cu dumneata, care știe să te ducă pe deasupra, ocolești Dâmbovicioara, dai drept în șoseaua mare, ca să nu întâlnești pe nimeni de la regiment.”
Această referire indică faptul că Dâmbovicioara era un punct de trecere important pentru mișcările trupelor, având în vedere poziția sa geografică. În concluzie, Dâmbovicioara este prezentată în roman ca o localitate cu semnificație militară, fiind un punct de referință în cadrul mobilizării și al operațiunilor armate din timpul războiului.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (Camil Petrescu)
